Mika Waltari – Mikael Karvajalka

Acum vreo două săptămâni mi-am comandat de la Polirom cartea lui Mika Waltari – Mikael Karvajalka. Până acum, deşi auzisem de Waltari, nu am citit nimic scris de el, speriată probabil de dimensiunea mare a volumelor lui (Mikael Karvajalka are aproximativ 650 de pagini). Acum pot să spun că nu îmi pare rău că am cumpărat cartea şi mai ales că am început să o citesc.

Romanul a apărut in anul 1948, după marele succces avut cu romanul Egipteanul (1945).  Mika Waltari ne propune o călătorie imaginară prin Europa secolului XVI, epoca Reformei şi a revoltelor împotriva abuzurilor Inchiziţiei.

Personajul principal, Mikael e un tânăr deosebit de inteligent, dar în acelaşi timp foarte naiv.  Măcinat de dorinţa de a învăţa lucruri noi, porneşte să studieze teologia la Paris, în speranţa că într-o zi va deveni preot. Dorinţa nu i se poate îndeplini pentru că era născut în afara căsătoriei iar privilegiul de a deveni preot era rezervat doar anumitor persoane.

Încă de tânăr, prin minte îi trec diverse gânduri care sub nici o formă nu erau în acord cu legile Bisericii de atunci. De exemplu, atunci când i se spune că nu poate deveni preot, Mikael spune:  “… fiecare preot şi mai toţi episcopii au ţiitoare şi copii nelegitimi şi nimeni nu-i învinuieşte pentru asta, fiindcă Biserica îşi primeşte de la ei obolul ca să le ierte păcatele.  În orice caz, că le este viaţa curată sau imorală, nimeni nu-i judecă pe preoţi”.

Prin călătoriile sale descoperă cât de crudă şi nedreaptă poate fi Biserica acelor timpuri, atunci când soţia sa este torturată de către reprezentanţii Inchiziţiei să recunoască faptul că e vrăjitoare. Urmare a acestei experienţe, tânărul Mikael se alătură ţăranilor germani răsculaţi, ajunge să îl cunoască pe Martin Luther şi astfel, poate fără voia lui, asistă la naşterea unei noi religii.

 

Recomand oricui această carte, după părerea mea scrisă excelent iar evenimentele şi acţiunea este prezentată foarte explicit.

Lectură plăcuta!